director scoala gimnaziala terraveda craiova iulia

Andra tănasie

Cuvântul Directorului

    Educația, conform lui Comenius, nu este simpla pregătire a copilului acasă și la școală, ci un proces care influențează întreaga viață a individului. Ținând cont de acest deziderat, Școala Gimnazială Terraveda Craiova își propune excelența atât în privința cunoștințelor transmise, cât și a valorilor morale fundamentale în dezvoltarea copiilor.

    Modelul nostru educațional are la bază programa propusă de Ministerul Educației, astfel selectăm cu grijă acele cunoștințe care contribuie la o cultură generală solidă și pregătesc elevii pentru parcursul lor academic. În plus, îmbinăm curriculumul cu abordări inovatoare: lecții interdisciplinare, activități practice și ateliere menite să extindă orizonturile elevilor.

   La Școala Gimnazială Terraveda Craiova, oferim elevilor noștri experiențe educaționale unice și provocatoare, care stimulează curiozitatea, gândirea critică și dorința de a învăța. Printr-un echilibru între excelența academică și activitățile extracurriculare, ne asigurăm că toți elevii se dezvoltă armonios, atât intelectual, cât și emoțional și social.

    Unul dintre principiile fundamentale ale școlii noastre este comunicarea deschisă între copii, părinți și administrație. Credem că parteneriatul dintre familie și școală este esențial pentru succesul fiecărui copil. De aceea, încurajăm implicarea activă a părinților în viața comunității noastre educaționale, prin întâlniri periodice, evenimente școlare, proiecte comune și feedback constant.

   Ce ne diferențiază este atenția pe care o oferim fiecărui copil - îl cunoaștem, îl susținem, îl provocăm să se autodepășească. La Școala Gimnazială Terraveda Craiova, ne dorim să creăm un mediu educațional dinamic, colaborativ și orientat spre viitor, unde fiecare elev se simte susținut și inspirat să-și atingă potențialul maxim.

   Vă invităm să ne cunoașteți mai bine și să faceți parte din acest colectiv în care educația se trăiește cu pasiune, să descoperiți mai multe despre noi și să deveniți parte din comunitatea noastră!

Andra Tănasie

- Director General Școala Gimnazială Terraveda Craiova -